Iubiri artificiale…?

• Ți-ai putea imagina dialogul următor între două „inteligențe” robotice?
  • „- Salve CX478A2! Ce zici de bucățica asta?” vibră redundant cu sclipiri în infraroșu modelul ZBP319DD4,
  • „- La cine te referi” răspunse zăngănind preopinentul, răsucindu-și antenele în toate direcțiile,
  • „- Cum la cine?” mârâi printre piulițe și trazistori cel căruia îi sfârâiau șenilele; „- La bucățica asta de translatoare, zveltă, cu microfoanele în vânt și glăscioru-i atât de uman…”, mai apucă să spună „amorezul” înainte de a-i crăpa bateria încinsă, cu un sfârâit jalnic pierdut într-un nor de fum…

---

Sursă articol * Una dintre motivațiile specifice umanului, pe care nu te-ai gândi vreodată să o atribui inteligenței artificiale ⋆ EGOpedia (.me)

cum poți alchimiza energia negativă asociată expresiei „divide et impera…” ?

Titlul articolului ar putea fi la fel de bine „a te afla într-o stare de pozitivare propice generării de proiecte alternative valoroase, în beneficiul comun”

* * *

Când și în ce condiții expresia „divide et impera” nu te mai poate afecta? Evident după ce te-ai aflat în „lucrare”. În niciun caz una „exterioară” venită din, ori îndreptată în afară. Ci înspre și dinspre interior. În lucrul pentru maturizarea propriului Ego.

Prin eliminarea atașamentelor față de idei, persoane, situații și lucruri – cu care nu te mai identifici pentru a le apăra cu orice preț – nimic din ceea ce ar putea produce separare nu va mai putea da putere altcuiva asupra ta.

Ba, mai mult, „divide et impera” poate fi ghidul tău întru revelație, eliberator al fricilor limitative, ce construiau iluzorice povești vis-a-vis de orice persoană ori situație apărută în cale, împingându-ți limitele spre granițe niciodată visate…

o călătorie de vindecare în relație – prometeu descătușat…

Majoritatea romanelor și filmelor de succes, includ în firul lor epic ca și coloană vertebrală narativă „călătoria eroului” (sub mediatizata formulă de peste ocean „from zero to hero”).

În ciuda denumirii, călătoria eroului nu e cu nimic mai prejos șirului de întâmplări prin care trecem zilnic fiecare dintre noi. Fii convins că pentru editare (carte/scenariu de film) sunt alese, punctate și aduse în lumină doar aspectele ce definesc trasa evolutivă a personajului principal.

Sunt încredințat că, dacă ai face un minim exercițiu de direcționare a energiei atenției, ai putea oferi lumii experiența ta de viață într-un mod care ar stârni interesul unui editor sau unui impresar de film. Vei găsi mai jos câteva jaloane ce te vor ajuta „a-ți așterne pe hârtie/display” darul tău către ceilalți.

Este evident că orice narațiune începe cu o „nevoie”, pe care „eroul” se străduiește din răsputeri să o satisfacă.
„Cere” sprijinul sau îl „primește” fără a-l cere, intrând într-o „relație”…

Orice relație, indiferent de durata sa, ajută la transformare… Vindecă un aspect traumatizant ori o interpretare eronată a „realității” sale. Este un cumul de experiență. Nivelează (cel puțin) o așteptare exagerată, prin întâlnirea și „confruntarea adevărurilor diferite” aflate în „posesia” celor două Ego-uri. Care se află situate, cum altfel, pe paliere diferite de evoluție înspre maturizare…

După inerente și nenumărate „poticneli, căzături și înălțări”, într-un firesc proces evolutiv, „eroul” își află calea și echilibrul, datorită „rolului sanogen” (vindecător) jucat de către celălalt (ori nesfârșitei serii de ceilalți)… 🙂

nu ne spunem niciodată o poveste in care noi suntem tipii cei răi, ci mereu ne spunem acea poveste care ne justifică acțiunile…

„Uneori, pierdut în hățișurilor vieții, simți nevoia de a primi sprijinul cuiva…

Mizând pe lipsa de informare și incapacitatea ta de a asimila într-un timp foarte scurt, termeni procedurali complicați, avocatul „diavolului” este cel ce te aruncă în groapa leilor după care îți cere un preț uriaș pentru a te scoate de acolo…

De fiecare dată când ne spunem o poveste (noi inșine ori avocatul „diavolului” lui însuși), nu ne spunem o poveste în care noi suntem tipii cei răi, ci mereu ne spunem acea poveste care ne justifică acțiunile… Este perfect firesc, conform stadiului de maturizare egotică pe care ne situăm, să credem că „binele nostru” poate fi extins și se potrivește mânușă unor areale cât mai extinse.

adâncimile calme ale Sinelui, nu vor fi niciodată răscolite de valurile înspumate ale Ego-urilor

Într-un recent dialog între capetele luminate ale cultelor lumii, s-a reiterat consensul firesc că – înaintea sorgintei geografice ce ne-a influențat destinul și modul de a ne raporta la lumea spirituală și cea materială, înainte de credințele și convingerile după care ne ghidăm – ÎNAINTE DE TOATE, SUNTEM FIINȚE UMANE.

Cât de mult ar ajuta umanității existența unei proceduri de „validare a maturizării egotice”? O evaluare complexă întinsă pe o perioadă suficientă de timp, într-o „tabără/bootcamp de etică aplicată” care să ofere o imagine de ansamblu unui grup de „maeștri examinatori”, asupra poziției față de interior și exterior a fiecărui participant. Cu posibilitatea prealabilă și ulterioară de a participa, în calitate de cursant sau facilitator, pe parcursul anului la succesive sesiuni de „training” în condiții de grup, supervizate de către formatori validați și agreați.

S-ar dori și chiar ar însemna un examen de maturitate pentru omenire, recunoașterea unui for de acest gen, deasupra oricăror suspiciuni, nepartinitor și de necontestat.

in numele constientizarii, cunoasterii si iubirii

(…)

In numele adevărului intru constientizare, cunoastere si iubire

Foarte puțini oameni s-au sacrificat pentru o idee. Care să denote conștiență, să merite cu adevărat și să aibă înrâurire asupra unui număr însemnat de oameni.

Iisus a făcut-o în numele iubirii, în numele devenirii întru adevăr și cunoaștere. Asemeni lui, diverși alți treziți învățători, sub anonimat ori având o limitată recunoaștere.

Ioan Botezătorul adevăr grăit-a când a spus că „nu veți putea schimba o împărăție cu alta până când nu se vor schimba oamenii”. Și câtă dreptate avea. Nicio schimbare majoră nu va avea loc în modul de funcționare al actualelor societăți până când aceasta nu va fi conștientizată, dorită și cerută de către cei mai mulți dintre noi.

Iar Iisus a  încununat acest memorabil mesaj concluzionând – „nimeni nu se va putea bucura de împărăția cerurilor până când nu va muri pentru a se naște din nou”. Am putea avea multiple revelații, privind mesajul ca pe un îndemn la a privi în interior. Un îndemn la auto-cunoaștere, ca demers al raportării cu iubire la Sine și proiecția Eu-lui către lumea exterioară. Ca oglindire în faptele și gesturile semenilor. Un demers dinspre interior către exterior și nu așa cum se petrece în manifestare inconștientă, așteptând ca exteriorul să se modifice cu de la sine pentru a ne fi nouă bine.

Privite din perspectiva conștientizării, a acceptării, îmbrățișării și integrării Ego-ului, călătoriile inițiatice ale înainte mergătorului Ioan și ale învățătorului Iisus întru iubire de semeni, precum și sărbătoarea pascală, conțin simbolistica adevărului etern al renașterii. Adevăr ce ar trebui celebrat zilnic. Prin tot acest demers, Iisus a propăvăduit iubirea și cunoașterea întru adevăr. Atingerea împărăției cerurilor pe pământ odată cu „moartea” Ego-ului fiecăruia dintre noi și renașterea în puritatea iubirii, a experimentării divinului în trup omenesc.

Învierea poate fi privită ca simbol al marii treceri întru alchimizare egotică, de la starea Ego-ului imatur, la maturizare și disoluție prin conștientizarea legăturilor de dependență. Într-un final la transcendență, întru renaștere a ființei fiecăruia dintre noi sub forma manifestării deplinei iubiri.

Energia iubirii nu se supune puternicei legi a dualității. O transcende. Formele de manifestare ale umbrei, atât cele luminoase, cât mai ales cele întunecate, sunt palpabile doar in trăire inconștientă, în neiubire. (…) ( Cele 4 majore stadii ale Nivelelor de Conștiență )

o tehnică simplă de deconectare de la orice situație anxiogenă

(…) Pe palierele evolutive ale unui Ego imatur, pot fi observate sincope ale proceselor subconștiente ce alimentează cu gânduri și energizează funcționarea mecanismelor minții în situații de cădere în admirație, / stări de bucurie și reverie, / relaxare, / clipe de satisfacție intensă, șamd… Este una dintre dovezile evidente ale alternanței stărilor egotice cu clipele de imersare în clipa prezentă…

Accesarea stării de prezență, în practica unui Ego maturizat, se obține prin direcționarea energiei atenției, inserând conștient timpi (pauze/spații „între două gânduri”) din ce în ce mai lungi de „non-gând” – „a-i da o pauză minții” la comandă – prin meditație, printr-un proces de respirație controlată, preluând conștient controlul asupra funcțiilor mentale și cognitive. (mai multe detalii în cărțile „Un pământ nou” și „Puterea prezentului” ale lui Eckhart Tolle)

observa cu atentie si traieste deplin starea de bucurie produsa in tine de intalnirea cu un vechi prieten (respectiv tristetea, furia in cazul unui neprieten pe care ai fi dorit sa-l eviti)

” Cand întalnesti un prieten pe care l-ai asteptat îndelung

întampina-l cu bucurie si ia toata bucuria asupra ta.

Intra în aceasta bucurie si devin-o una cu ea – poate fi orice bucurie, orice te face pe tine fericit. Aceasta propozitie “întampina cu bucurie un prieten care ti-a lipsit” este doar un exemplu. Pe neasteptate poti întalni un prieten pe care nu l- ai mai vazut de zile sau ani în sir si te cuprinde brusc bucuria.

Însa în loc sa-ti îndrepti toata atentia asupra bucuriei, o îndrepti asupra prietenului si scapi astfel esentialul, iar bucuria ta nu va mai dura mult. Atentia ta se concentreaza asupra prietenului, începi sa vorbesti, sa reactualizezi amintiri comune si scapi momentul spre a te bucura cu adevarat. În acest mod bucuria se pierde.

Cand întalnesti un prieten si inima ta este inundata brus de bucurie, concentreaza-te aupra acestei bucurii. Încearca sa simti plenar bucuria si fii tu însuti acest belsug de traire. Întampina-ti prietenul în asa fel încat amandoi sa fiti cuprinsi de bucuria voastra, în mod constient. Lasa- ti prietenul la marginea evenimentelor, în timp ce tu ramai în centrul acestui sentiment de fericire. Aceasta traire se poate realiza în orice situatie.

darul calatoriei inimii – crestere a perceptiei, focusare a atentiei si constientizarii maestrului interior (meditatie ghidata)

Sursa (versiunea completa) : http://www.calatoriainimii.ro/ro/Revista/Articol/386-Darul-Calatoriei-Inimii

” Oprește-te un moment din alergarea gândirii chiar acum, în vreme ce citești aceste cuvinte, stai pe loc, adună-ți Atenția în piept și simte ce se petrece acolo, senzațiile, căldura, formele și culorile și texturile care se petrec în propriul tău corp, Viața care se mișcă precum o apă din care se nasc mereu sclipiri noi.

Respiră adânc și atent, ca și cum fiecare respirație ar fi ultima în această lume, fă-ți un cuib rotitor de atenție în spațiul sacru al Inimii și lasă-l să crească sub puterea Atenției tale, lasă-ți respirația să hrănească senzațiile, care nu sunt altceva decât energii subtile aflate în mișcare sau în transformare și apoi, așa, cu ochii deschiși, în vreme ce citești, crește spațiul conștient pe care îl creezi în interior până când va umple întregul volum al pieptului, întreaga cutie toracică, plămânii, omoplații, claviculele, umerii, coloana vertebrală fă-o cumva translucidă, lasă respirația adâncă și lentă să o traverseze, să o spele, să o facă luminoasă, fiecare inspirație profundă și lentă hrănește spațiul interior cu senzații noi, fiecare expirație golește acest spațiu pentru a face loc unui nou flux.

umbra, o constelatie de resurse si daruri…

„(…) Vei întelege cum lumina si întunericul sunt practic indisociabile. Si sper sa-ti trezesc gustul de a patrunde în adâncurile obscure ale fiintei tale, pentru a-ti recupera comorile îngropate cu mult timp în urma.

Dhammapada, cea mai faimoasa scriptura din canonul pali (Theravadin), în care se crede ca sunt înregistrate chiar cuvintele lui Buddha, spune la un moment dat: „Ce minunat creste lotusul în mizeria de pe marginea drumului. Parfumul lui pur încântându-ti inima.”

Ii invidiez putin pe indieni pentru sansa lor de a întelege miracolul transformarii spirituale privind, pur si simplu, un lotus. Un lotus este, în sine, un fenomen. De ce? Nu pentru ca este o floare foarte frumoasa (exista pe lume sute de flori superbe), ci pentru ca este o floare care creste din noroi.

„în mizeria de pe marginea drumului”, spune poetic Dhammapada. încearca sa transpui acest fenomen în plan psihologic. Noroiul care da nastere si care hraneste frumusetea este echivalent cu tot ceea ce, fiind negativ si urât, se transforma în încântare, amplifica si eleveaza sfera constiintei.