energie pozitiva

fii acolo unde se intampla lucruri pozitive… fii tu cel ce le genereaza…

Arhive etichete: calea

autoinvinovatirea… eterna povara

” Am ales calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată de timp. Când nu există timp nu există rană. Desprinde-te de trecut şi vei fi liber de reproşuri, resentimente şi nemulţumiri. E simplu, nu-i aşa? Timpul face ca rana să pară reală. Face ca moartea să pară reală. Face ca toate schimbările din viaţa ta să pară reale. Şi totuşi, nimic din toate acestea nu e real. Dacă măcar pentru o clipă ai putea să nu mai fii în timp – şi te asigur că poţi – ai înţelege ce înseamnă mântuirea. În acel moment atemporal, nimic din ceea ce ai făcut sau ai spus nu mai înseamnă nimic.

In acel moment, nu mai ai nimic: nici trecut, nici viitor, nici identitate. Există doar clipa fiinţării pure, momentul non-separării, al ne-judecării. Aceasta este clipa în care tu sălăşluieşti tot timpul, fără s-o ştii. Închipuie-ţi: eşti deja în Cer şi nu o ştii! Eşti în Cer, dar Cerul nu este de acceptat pentru tine. Cerul nu oferă suport ego-ului tău, planurilor şi visurilor tale. Cerul nu te susţine în luptele tale pentru putere. În lecţiile tale şi nici măcar în procesul tău de iertare. Nu e nevoie de iertare în Cer.

Anunțuri

trei cai de a-ti trai viata…

” Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască.

La un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul.

Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.

A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice.

Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line.

un bidon de energie… pozitiva, fireste! :)

Din cele mai vechi timpuri, constiinta colectiva ne transmite perpetuu o multime de frici, cu care venim in contact vrand-nevrand pana la momentul alegerii intelegerii lumii interioare. Ne trebuie ani de orbecaiala prin lumea exterioara plina de temeri provocate de lucrurile pe care nu le intelegem.

Spre exemplu azi am lasat pe hol un bidon de plastic, dupa ce l-am spalat in prealabil cu apa calda. Holul a avut un timp usa deschisa, patrunzand aerul extrem de rece al acestor zile de iarna. Bidonul, inchis fiind, a inceput sa trosneasca ca apucat in ghearele unei creaturi ce se zvarcoleste haotic.

Ganditi-va ce putea fi in mintea unui stramos, chiar si nu foarte indepartat, daramite pentru un arhaic antemergator nascut in perioada de copilarie a omenirii. Mi-l inchipui vazandu-si plosca din piele de cerb strangandu-se din senin, intr-o situatie similara cu cea descrisa anterior, la iesirea in frig dupa ce o tinuse langa foc, sau aceeasi plosca inghetand pana la pestera dupa ce a luat apa din rau intr-o zi geroasa de iarna.