energie pozitiva

fii acolo unde se intampla lucruri pozitive… fii tu cel ce le genereaza…

Arhive etichete: singur

a-i vedea pe cei din jur exact aşa cum sunt, nu aşa cum doreşti tu să fie

„Imaginaţi-vă o relaţie perfectă. Vă aflaţi într-o stare continuă de fericire perpetuă, pentru că trăiţi alături de bărbatul ideal sau de femeia ideală. Cum aţi descrie viaţa alături de o asemenea persoană?

Ei bine, relaţia cu o asemenea persoană ar putea fi asemănată cu relaţia cu un câine. Un câine nu poate fi altceva decât un câine. Orice aţi face, el nu se va schimba. Acelaşi lucru este valabil dacă aveţi o pisică, sau un cal. Orice animal este ceea ce este.

Acceptarea acestui adevăr în relaţia cu alţi oameni este foarte importantă. Nici un om nu poate fi schimbat de către un altul. Fie îl iubim aşa cum este, fie nu. A încerca să-l schimbăm pentru a corespunde imaginii noastre personale este ca şi cum am încerca să schimbăm un câine, o pisică sau un cal. Realitatea este că orice om este cel care este, inclusiv noi înşine.

Reclame

o bucatarie magica, sau cum sa obtii extrem de simplu tot ce-ti doresti in propria bucatarie, ieftin si fara bataie de cap :)

„Nu are nici un sens să colindaţi întreaga lume cerşind după iubirea altora. Dacă vă veţi deschide inima, veţi avea la dispoziţie întreaga iubire de care aveţi nevoie.”

„Imaginaţi-vă că aveţi acasă o bucătărie magică, în care puteţi obţine pe loc orice fel de mâncăruri, din orice colţ al lumii, în orice cantităţi. Cu o asemenea bucătărie nu mai aveţi cum să vă faceţi griji legate de mâncare; orice doriţi apare instantaneu pe masă.

Evident, sunteţi foarte generos cu mâncarea dumneavoastră, pe care o dăruiţi necondiţionat altor persoane, fără a aştepta nimic din partea lor. Oricine intră în casa dumneavoastră este invitat la masă, din simpla plăcere de a împărtăşi aceste alimente. În acest fel, casa dumneavoastră este întotdeauna plină cu oameni care vin să mănânce în bucătăria dumneavoastră magică.