energie pozitiva

fii acolo unde se intampla lucruri pozitive… fii tu cel ce le genereaza…

Arhivă Categorii:r istorioare atemporale

o călătorie de vindecare în relație – prometeu descătușat…

Majoritatea romanelor și filmelor de succes, includ în firul lor epic ca și coloană vertebrală narativă „călătoria eroului” (sub mediatizata formulă de peste ocean „from zero to hero”).

În ciuda denumirii, călătoria eroului nu e cu nimic mai prejos șirului de întâmplări prin care trecem zilnic fiecare dintre noi. Fii convins că pentru editare (carte/scenariu de film) sunt alese, punctate și aduse în lumină doar aspectele ce definesc trasa evolutivă a personajului principal.

Sunt încredințat că, dacă ai face un minim exercițiu de direcționare a energiei atenției, ai putea oferi lumii experiența ta de viață într-un mod care ar stârni interesul unui editor sau unui impresar de film. Vei găsi mai jos câteva jaloane ce te vor ajuta „a-ți așterne pe hârtie/display” darul tău către ceilalți.

Este evident că orice narațiune începe cu o „nevoie”, pe care „eroul” se străduiește din răsputeri să o satisfacă.
„Cere” sprijinul sau îl „primește” fără a-l cere, intrând într-o „relație”…

Orice relație, indiferent de durata sa, ajută la transformare… Vindecă un aspect traumatizant ori o interpretare eronată a „realității” sale. Este un cumul de experiență. Nivelează (cel puțin) o așteptare exagerată, prin întâlnirea și „confruntarea adevărurilor diferite” aflate în „posesia” celor două Ego-uri. Care se află situate, cum altfel, pe paliere diferite de evoluție înspre maturizare…

După inerente și nenumărate „poticneli, căzături și înălțări”, într-un firesc proces evolutiv, „eroul” își află calea și echilibrul, datorită „rolului sanogen” (vindecător) jucat de către celălalt (ori nesfârșitei serii de ceilalți)… 🙂

Reclame

tată, ce este o prostituată?

„Tată, ce este o prostituată?”

„Vezi tu fiule, uneori oamenii se simt tare însingurați, așa că, din când în când plătesc pe cineva ca să stea împreună cu ei și să-i asculte…

adâncimile calme ale Sinelui, nu vor fi niciodată răscolite de valurile înspumate ale Ego-urilor

Într-un recent dialog între capetele luminate ale cultelor lumii, s-a reiterat consensul firesc că – înaintea sorgintei geografice ce ne-a influențat destinul și modul de a ne raporta la lumea spirituală și cea materială, înainte de credințele și convingerile după care ne ghidăm – ÎNAINTE DE TOATE, SUNTEM FIINȚE UMANE.

Cât de mult ar ajuta umanității existența unei proceduri de „validare a maturizării egotice”? O evaluare complexă întinsă pe o perioadă suficientă de timp, într-o „tabără/bootcamp de etică aplicată” care să ofere o imagine de ansamblu unui grup de „maeștri examinatori”, asupra poziției față de interior și exterior a fiecărui participant. Cu posibilitatea prealabilă și ulterioară de a participa, în calitate de cursant sau facilitator, pe parcursul anului la succesive sesiuni de „training” în condiții de grup, supervizate de către formatori validați și agreați.

S-ar dori și chiar ar însemna un examen de maturitate pentru omenire, recunoașterea unui for de acest gen, deasupra oricăror suspiciuni, nepartinitor și de necontestat.

in numele constientizarii, cunoasterii si iubirii

(…) ( Sursa articolului complet AICI )

In numele adevărului intru constientizare, cunoastere si iubire

Foarte puțini oameni s-au sacrificat pentru o idee. Care să denote conștiență, să merite cu adevărat și să aibă înrâurire asupra unui număr însemnat de oameni.

Iisus a făcut-o în numele iubirii, în numele devenirii întru adevăr și cunoaștere. Asemeni lui, diverși alți treziți învățători, sub anonimat ori având o limitată recunoaștere.

Ioan Botezătorul adevăr grăit-a când a spus că „nu veți putea schimba o împărăție cu alta până când nu se vor schimba oamenii”. Și câtă dreptate avea. Nicio schimbare majoră nu va avea loc în modul de funcționare al actualelor societăți până când aceasta nu va fi conștientizată, dorită și cerută de către cei mai mulți dintre noi.

Iar Iisus a  încununat acest memorabil mesaj concluzionând – „nimeni nu se va putea bucura de împărăția cerurilor până când nu va muri pentru a se naște din nou”. Am putea avea multiple revelații, privind mesajul ca pe un îndemn la a privi în interior. Un îndemn la auto-cunoaștere, ca demers al raportării cu iubire la Sine și proiecția Eu-lui către lumea exterioară. Ca oglindire în faptele și gesturile semenilor. Un demers dinspre interior către exterior și nu așa cum se petrece în manifestare inconștientă, așteptând ca exteriorul să se modifice cu de la sine pentru a ne fi nouă bine.

Privite din perspectiva conștientizării, a acceptării, îmbrățișării și integrării Ego-ului, călătoriile inițiatice ale înainte mergătorului Ioan și ale învățătorului Iisus întru iubire de semeni, precum și sărbătoarea pascală, conțin simbolistica adevărului etern al renașterii. Adevăr ce ar trebui celebrat zilnic. Prin tot acest demers, Iisus a propăvăduit iubirea și cunoașterea întru adevăr. Atingerea împărăției cerurilor pe pământ odată cu „moartea” Ego-ului fiecăruia dintre noi și renașterea în puritatea iubirii, a experimentării divinului în trup omenesc.

Învierea poate fi privită ca simbol al marii treceri întru alchimizare egotică, de la starea Ego-ului imatur, la maturizare și disoluție prin conștientizarea legăturilor de dependență. Într-un final la transcendență, întru renaștere a ființei fiecăruia dintre noi sub forma manifestării deplinei iubiri.

Energia iubirii nu se supune puternicei legi a dualității. O transcende. Formele de manifestare ale umbrei, atât cele luminoase, cât mai ales cele întunecate, sunt palpabile doar in trăire inconștientă, în neiubire. (…) ( Sursa articolului complet AICIhttps://egopedia.me/ro/i-logica-justitiarului-printre-e-fluvii-de-compasiune/ )

Licoarea lui Bachus

* * *

„De când fructele au fost botezate, primind diverse denumiri, caisele se coc în cais, perele-n păr, piersicile în piersic, merele în măr, prunele-n prun, gutuile-n gutui, zarzărul face zarzăre, afinul face afine, șamd… și din fiecare se face câte o minunată băutură tradițională, de-ți lasă gura… apă! 🙂

calea eliberarii de suferinta – dezidentificarea…

Despre cele patru nobile adevăruri…

Sursa: „LILA Spirit, jocul cosmic, jocul creatiei…”

I: Vom începe să vorbim astăzi, despre cele “Patru nobile adevaruri” ale lui Buddha Sakyamuni, vom începe cu o poveste frumoasă, din punctul meu de vedere.

Povestea spune că, după ce Buddha Sakyamuni s-a iluminat, stând sub un pom, în actuala localitate Bodhgaya din India, a mai rămas câteva zile acolo, gândindu-se ce să facă el de-acum înainte. Să le vorbească oamenilor?! Să nu vorbească?!… Și atunci a venit la el Brahma, stapânul Universului, care i-a vorbit și l-a trimis în lume, să meargă și să învețe oamenii. La îndemnul acestuia, Buddha a plecat spre Varanasi; și pe drum a întâlnit un om. Pe vremea aceea, oamenii erau foarte preocupați de lucrurile spirituale; și la doi, trei oameni care treceau, puteai să întâlnești un călugăr, un yoghin, un practicant de ceva. Văzându-l pe Buddha foarte fericit si bucuros, omul respectiv, care era foarte religios și un bun practicant, l-a întrebat care este motivul marii sale fericiri. Și Buddha i-a răspuns: “Eu sunt Buddha cel Iluminat!” Acest răspuns nu l-a facut pe drumeț decât să se uite la Buddha cu milă și dispreț, apoi și-a văzut de drumul său, mai departe.

iubirea de frumos – limbaj universal al descatusarii energiei si implinirii aspiratiilor…

Sunt cativa ani de cand am asistat la proiectia unui excelent documentar, in spatiul amenajat in fata Ateneului Roman pe parcursul desfasurarii festivalului „George Enescu”.

Si astazi imi e proaspat in minte efortul facut de catre renumitul dirijor Daniel Barenboim pentru a oferi tinerilor muzicieni palestinieni o perspectiva cat mai placuta a manifestarii fiintei si infratirii umane, a bucuriei reusitei personale in incercarea lor de a-si depasi trauma conditiei lor zilnice de locuitori ai unei tari pe cale de disparitie.

Impreuna cu acesti tineri, a format o orchestra camerala si, in calitate de dirijor si mentor, i-a condus dincolo de hotarele pe care nu le parasisera niciodata, la cateva festivaluri europene si chiar la un concurs sustinut in Israel.

Imblanzitorul de „elefanti albi”

white-elephant-giftIntr-un tinut bogat in resurse naturale, ce cunostea o neasemuita inflorire spirituala si de bunastare pentru locuitorii sai, ducandu-si viata intr-un palat renumit prin curatenia si organizarea sa, un maharadjah isi bucura ochii si sufletul inconjurat de familia si supusii sai.

De asemenea, era inconjurat de sfetnici intelepti, ce cunosteau tainele cerului, apelor si pamantului, precum si ale trupului, mintii, inimii si sufletului poporului sau. Traditiile erau cultivate cu bucurie, iar sarbatorile, la care luau parte cu mic, cu mare, erau daruite din belsug cu fastul cuvenit, pentru ca toti cei din regat sa se bucure de traiul tihnit, dupa istovitoare zile de munca.

mai important decat „unde te duci” este „cu cine te insotesti”…

zazen5Un maestru zen isi facea drumul saptamanal catre targ. Situat peste cateva dealuri si vai, calea pana acolo strabatea o zona de padure cu specii de vegetatie deosebita. Majoritatea ei, formata din copaci si arbusti, avea fructe bogate si hranitoare, iar plantele rare ce cresteau in padure, pe rape si in poienile ce se deschideau cand copacii se rarefiau, erau folosite de calugari ca leacuri pentru prepararea de tonice si diverse potiuni.

Cautand alene, adunand cu grija valoroasele specii de plante medicinale, calugarul gasi, atunci cand smulse radacina unei plante, o piatra pretioasa. O culese cu grija si o inalta catre soare pentru a o evalua. Fu multumit si incantat gandindu-se la proviziile ce vor putea fi cumparate pentru satisfacerea nevoilor intregii comunitati de calugari ce locuiau la manastirea pastorita.

Chiar atunci, un grup de calatori se apropie de calugar. Era o familie numeroasa incarcata cu bagaje, ce se muta in alta localitate, obligata fiind sa o ia de la capat. Casa si pamanturile acoperite de ape le-au fost distruse, pierzand si intreaga lor agoniseala.

daruire si loialitate…

hachiko-gerePutini sunt cei care nu au auzit diverse variante ale povestilor pline de admiratie care au circulat referitor la daruirea si loialitatea minunatului companion al omului.

Hachiko este unul dintre acestia, devenit un simbol national al Japoniei la scurt timp dupa ce istoria sa de viata a fost facuta cunoscuta, ajungand un exemplu dat de profesori si parinti copiilor, cultivand astfel spiritul loialitatii familiale. Relatia sa cu Hidesaburo Ueno, profesor la catedra de agricultură a Universității din Tokio, pe care l-a asteptat multi ani in gara Shibuya la aceeasi ora a sosirii trenului cu care acesta se intorcea de la cursuri, chiar si dupa decesul acestuia, a devenit la fel de faimoasa ca si multe iubiri celebre intre indragostiti, avand insa particularitatea devotamentului si loialitatii intre fiinte apartinand unor specii diferite.