dependenta este consecinta indepartarii de Sine, doar tu poti decide constientizarea, vindecarea si reintregirea ta…

„În triburile indiene din America exista o casta de barbati pe nivelul cel mai de jos al scalei sociale: barbati care nu erau nici shamani, nici razboinici, care nu vânau si nici nu contau în competitia pentru ranguri sau femei. Acestora li s-au repartizat cele mai umile si mai dificile slujbe. Sunt cei care au dat înapoi de la încercarile ce presupuneau curaj si integritate.”

„Ai trait o viata lipsita de sens… o viata dureroasa. Ascuns în spatele unei slujbe, sub iluzia protectoare a salariului, n-ai facut altceva decât sa perpetuezi pauperitatea si suferinta lumii”, a diagnosticat El, cu o voce domoala, dar totusi severa, ca si cum evalua niste pagube grave. „Viata este prea valoroasa pentru a o risipi în dependente si prea scumpa ca sa o pierzi! A venit vremea schimbarii!”

„Este momentul sa renunti la viziunea ta conflictuala asupra lumii. Este timpul sa lasi sa moara tot ce nu poate supravietui. A venit vremea sa te nasti din nou. Este momentul pentru un nou exod si o noua libertate. Este cea mai importanta aventura pe care si-o poate imagina un om: redobândirea integritatii sale pierdute!”

„Cine esti tu?”, mi-am gasit cu greu taria sa întreb.

„Eu sunt Visatorul”, a spus El. „Eu sunt Visatorul si tu esti cel visat. O clipa de sinceritate, o fisura în zidul minciunilor tale, ca lumina unui fulger, ti-au permis sa Ma vezi.”

Tacerea care a urmat era ametitoare. Vocea Lui a devenit un susur de ape.

„Eu sunt libertatea!” a vestit El. „Acum, ca M-ai întâlnit, nu vei mai putea sa continui sa duci o viata atât de stearpa.”

Urmatoarele cuvinte mi-au ramas întiparite pentru totdeauna în memorie.

„Sa fii dependent, chiar involuntar, este întotdeauna o alegere personala. Nimic si nimeni nu te mai poate constrânge sa fii dependent de ceva, numai tu singur poti decide asta.”

M-a fixat intentionat cu privirea si a continuat, afirmând ca predispozitia de a acuza lumea si de a te lamenta apoi, este cea mai incontestabila dovada ca aceste principii nu au fost întelese. Omul nu depinde de o firma si nu este limitat de o ierarhie organizationala sau de un sef, ci de propria sa frica. Dependenta este frica.

„Dependenta nu este rezultatul unui contract, nu este conditionata de o functie si nici nu se naste din apartenenta la o anumita clasa sociala… dependenta este consecinta diminuarii stimei de sine, abdicarea de la propria demnitate. Ea apare atunci când îngaduim sa ne fie zdrobita Fiinta.

In lumea exterioara, aceasta stare interioara, aceasta degradare, ia forma unei slujbe si aspectul unei pozitii subordonate. Dependenta este produsul unei minti bolnave, subjugate de frici imaginare si de propria teama… dependenta este efectul perceptibil al lepadarii de «vis».”

Aceasta concluzie si felul în care El pronuntase „dependenta” de fiecare data, enuntând încet fiecare silaba, relevau întelesul real si întreaga durere, lipsa de iubire de sine, ascunse sub banalitatea întelesului comun al cuvântului.

„Dependenta este o boala a Fiintei!… Ea izvoraste din lipsa de întregire a oamenilor”, a dezvaluit Visatorul. „A fi dependent înseamna sa încetezi a mai crede în tine însuti. Sa depinzi înseamna sa te opresti din visat.”

Cu cât evaluam cuvintele Lui, cu atât le simteam sapând ca un acid în carnea mea. Ura devenise atât de intensa, încât se transformase în furie. Modul în care El emitea sentinte asupra conditiei umane era intolerabil. Cum putea viata unui om sa nu aiba nimic în comun cu sentimentele si temerile sale? Întotdeauna am avut convingerea ca aceste doua lumi, cea launtrica si cea exterioara, erau separate si era firesc sa ramâna asa. Credeam cu tarie ca cineva putea fi dependent în lumea exterioara si totusi liber în cea interioara si aceasta convingere îmi alimenta indignarea.

„Ca si alte milioane de oameni, ti-ai trait întreaga viata ascuns între faldurile unor organizatii inerte” m-a acuzat. „Ti-ai schimbat libertatea cu un pumn de convingeri iluzorii. E vremea sa te trezesti din acest somn hipnotic… din viziunea ta diabolica asupra existentei!”

Nimeni nu ma mai tratase asa, vreodata.

„Cine îti da dreptul sa-mi vorbesti astfel?”, am izbucnit sfidator.

„Tu.”

Acel raspuns neasteptat m-a învaluit într-o stare de neputinta. Am simtit o vina coplesitoare. Voiam sa ma ascund. Un inexplicabil sentiment de rusine ma facea sa ma simt dezgolit în fata acelei fiinte fara chip. Am simtit nevoia sa zbor departe. Cu ultimele puteri, am încercat sa redresez situatia aceea, care ma catapulta în afara granitelor lumii mele.

„Dar cum ar putea organizatiile lucra fara angajati?” am întrebat încet, încercând sa readuc conversatia înapoi la limita coerentei si comprehensiunii. Visatorul n-a raspuns. Încurajat de tacerea Lui, pe care am luat-o drept perplexitate sau neputinta de a-mi raspunde, l-am impulsionat: „Daca ei n-ar exista… lumea ar intra în impas…”

„Nu, tocmai pe dos!”, a replicat El taios. „Lumea colapseaza deoarece sunt oameni care depind, oameni care sunt speriati de moarte. Omenirea, în starea de acum, nu poate da nastere unei societati eliberate de dependente.” Când a observat consternarea mea si si-a dat seama ca atinsese si chiar depasise limita puterii mele de întelegere, El si-a domolit tonul si vocea Lui a devenit aproape încurajatoare.

„Nu te teme!”, a spus El cu o promptitudine sarcastica. „Atâta timp cât exista oameni ca tine, va continua sa existe o lume a dependentei si ea va fi foarte populata!”

Pauza care a urmat a înghetat spatiul dintre noi. Tonul Lui ironic si zeflemitor suna greu, ca otelul.

„Tu!… tu nu vei mai fi capabil sa faci parte din acea lume … pentru ca m-ai întâlnit pe Mine!”

Am avut senzatia ca o unda de lumina penetrase dureros straturile calcifiate ale gândurilor si ceata emotiilor mele.

„Dependenta este negarea visului” a continuat El. „Dependenta este masca pe care oamenii o poarta ca sa-si ascunda lipsa de libertate si respingerea vietii.”

Stefano Elio D’Anna – „Şcoala Zeilor”