energie pozitiva

fii acolo unde se intampla lucruri pozitive… fii tu cel ce le genereaza…

din confesiunile unui „pozar” de succes…

ice_cream_tower2” ‘Regizorul’ publicatiei unde lucram, ma trimisese sa iau cateva instantanee de la inchisoarea federala situata la trei state departare. Aveam de strabatut prin arsita mai mult de 5oo de mile dintr-un moft al acestuia. Nu aveam niciun chef. Cu siguranta.

Toti angajatii, reporteri si fotografi deopotriva, ii spuneam ‘regizorul’ pentru ca avea un stil autoritar si niciodata nu te asteptai ca intamplarile ce apareau in publicatia sa, sa reflecte realitatea. Unde mai pui ca era uns cu toate alifiile. Stia dinainte unde urmau sa se petreaca diverse intamplari ce aveau sa schimbe soarta locala a urbei ori destinele vreunui politician implicat in vreo afacere necurata.

Acum trebuia sa fotografiez si sa aflu versiunea unui grup de tineri ce au fost inchisi pentru ca in urma unei demonstratii pacifiste, fussesera acuzati ca au omorat in bataie un politist. Politia statala era intr-o alerta totala si avea nevoie rapida de un tap ispasitor.

Tinerii pareau a fi foarte usor de inculpat aflandu-se in momentul in care au fost retinuti, nu departe de locul incidentului, sub influenta unui amestec de bautura si droguri.

Doi dintre ei aveau hainele patate de sange si asta fusese de ajuns pentru echipajul din zona care-i retinuse. Mai ales ca in zona nu se mai afla altcineva, manifestatia fiind pulverizata de interventia in forta cu autospeciale cu jeturi de apa si cordoane de politisti echipate dupa toate canoanele medievale, in armuri prin care nu li se mai zarea nici varful nasului.

Cand i-am zarit, dupa ce am indeplinit formalitatile de acces in incinta stabilimentului de inalta securitate, primul aspect care mi-a sarit in ochi a fost fragilitatea trupurilor lor de adolescenti si comportamentul plin de nesiguranta si anxios al acestor baietani imberbi.

Fotografia ce a ramas in istorie, ca o dovada a echilibrului precar pe buza careia justitia se afla, jongland destul de rigid si ineficient intre asteptarile unei societati deloc eterogene, doritoare de dreptate cu orice pret si nevoia autoritatii de a nu-si stirbi din prestigiu pentru a nu-si afisa slabiciunile ce macina orice structura si orice sistem supradimensionat, reprezinta un amestec de culoare si dorinta, un paleativ pentru arsita acelor zile toride.

Cei patru tineri isi exprimasera dorinta de a putea manca o inghetata. Fiecare avea insa preferinte aparte pentru aroma. Astfel ca fotografia acelor patru cupe asezate excentric, una peste alta, intr-o ordine aleatorie si contopite partial datorita distantei parcursa pentru a le-o aduce, a ramas in memoria tuturor ca un amestec de culoare si dorinta supuse implacabilului destin al efemerului si curgerii inexorabile a unor timpuri de desertaciune, colorate de speranta si bucuria vietuirii, cu atat mai mult cu cat, atat de tineri fiind, nu-si vazusera implinit nici macar un vis.

Acei pusti m-au invatat atunci o lectie de viata ce mi-a schimbat cariera si viata. In ciuda situatiei lor, ori poate datorita inconstientei in fata acuzelor ce li se aduceau si dorintei celor ce i-au inchis de a le pecetlui soarta in cazul in care nu i-ar fi gasit pe adevaratii faptasi, tot ceea ce isi doreau acei imaturi baieti cu priviri speriate, erau acele cupe de inghetata.

In orice bezna te-ai afunda, o cat de mica pata de culoare, fie ea chiar si o banala inghetata topita, poate aprinde speranta…

Din acea zi am cautat ca fiecare reportaj si fiecare fotografie sa desluseasca printre tusele intunecate ale unor existente lipsite de culoare, petele de lumina ce strafulgera orice cadere in abis si pierdere a sperantei. Fiecare imagine luata de atunci si fiecare articol, in orice imprejurare m-am aflat, a surprins speranta si bucuria clipei ce razbatea peste oceane de taceri, neimpliniri si deziluzii.”

Multumesc,

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: