energie pozitiva

fii acolo unde se intampla lucruri pozitive… fii tu cel ce le genereaza…

asumarea propriei povesti…

” POVESTEA, TEMA SI UMBRA

Povestile noastre au un scop. Chiar daca ne stabilesc limite, aceste scenarii de fapte si întâmplari ne ajuta totusi sa definim cine suntem, astfel încât sa nu ne simtim complet pierduti în lume. A trai în interiorul lor este ca si cum ai fi înauntrul unei capsule transparente. Peretii subtiri, stravezii, se comporta ca o carcasa care ne tine blocati înauntru. Chiar daca putem privi afara si vedea lumea din jur, stam în siguranta închisi înauntru, simtindu-ne confortabil pe un teren cunoscut, limitati de ideea interioara ca, indiferent ce am face, am gândi sau am spune, nu putem merge mai departe.

Povestile noastre ne separa si traseaza granite între noi, ceilalti si lume. Ne limiteaza capacitatile si ne închid posibilitatile. Povestile noastre ne fac sa ne separam de restul, chiar daca noi imploram sa ne adaptam sau sa ne integram. Ele ne secatuiesc de energie vitala, facându-ne sa ne simtim obositi, epuizati si fara speranta. Previzibilul din povestile noastre hraneste resenmarea si ne garanteaza destinul. Când traim în interiorul acestor povestiI demonstram comportamente repetitive si dialoguri interne dure.

Asemeni tuturor povestilor, dramele personale au o tema care se tot repeta pe parcursul vietii. Ne putem descifra temele, ascultând cu atentie concluziile pe care le-am tras despre evenimentele traite.

Aceste concluzii decisive ne contureaza experienta si ne formeaza personalitatea. Concluziile noastre devin convingerile umbrei, convingerile inconstiente care ne controleaza mintea, cuvintele si comportamentele. Convingerile umbrei ne stabilesc limitele, spunându-ne de cât de multa iubire, fericire si succes suntem vrednici, ne modeleaza procesele gândirii si ne definesc limitele. Deghizându-se în adevar, convingerile umbrei ne jefuiesc de capacitatea de autoexprimare si ne distrug visele.

Dar ceea ce ar fi important sa întelegem este ca aceste convingeri ale umbrei cuprind toata întelepciunea de care avem nevoie pentru a ne depasi limitarile actuale si nemultumirea pe care o simtim. Ele ne motiveaza sa ne compensam defectele si ne conduc spre a fi exact opusul a ceea ce credem ca suntem. Convingerile noastre – umbra, ne îndeanma sa dovedim ca suntem vrednici, demni de iubire si importanti. Dar, lasate netratate, aceste convingeri ale umbrei se întorc împotriva noastra, sabotând chiar lucrul pe care ni-l dorim cel mai mult, Iasându-si mesajele negative sa ne limiteze viata.

MOTIVUL PENTRU CARE AI NEVOIE DE POVESTEA TA

Stam învaluiti în povestea noastra – asezati în siguranta în capsula – astfel încât sa ne putem pastra confortul a ceea ce stim si sa ne odihnim în sentimentele certe si familiare de a fi acasa. Când viata devine dificila si ne confruntam cu durerea produsa de propriile limitari sau de dezamagirea ca traim sub standardele fixate de noi însine, putem, cel putin, sa contam pe un lucru – si anume, pe previzibilul din povestile noastre. Acestea ne ofera ceva si pe cineva cu care sa ne identificam.
Cel mai neplacut sentiment pentru o fiinta omeneasca este sa simta ca reprezinta un „nimic”, ca viata si experientele personale nu conteaza.

Cei mai multi dintre noi am îndura mai degraba sa nu fim iubiti, decât sa fim total invizibili. Astfel încât, în încercarea disperata de a da un sens vietii, ne cream si apoi ne repetam povestile; si în timp ce ne agatam cu putere de ceea ce credem ca suntem, ne perpetuam dramele. Apoi, treptat si în necunostinta de cauza, devenim, la propriu, dramele noastre.

Ne jucam rolurile si le caram dupa noi ca pe niste insigne de onoare. Facem investitii pentru a le mentine în viata – dar, pe parcursul procesului, devenim în mod inconstient victimele povestilor pe care le-am creat pentru a ne apara secretul. Devenim chiar victimele propriei noastre vieti.

Când ne dam seama ca ne-am identificat cu povestile create de noi si nu cu Sinele nostru mai vast, mai adânc si autentic, primul impuls este sa scapam de acestea.

Dar, fiindca am devenit ceea ce ele reprezinta si le-am permis sa ne dicteze scopul si cursul vietii, se ridica o întrebare înspaimântatoare: Daca noi nu suntem povestile noastre -cine suntem, de fapt? În afara lor, viata pare înfricosatoare si de necontrolat. Are un iz de incertitudine si de imprevizibil. Ne e teama ca, daca renuntam la dramele personale, ne vom pierde identitatea si locul pe care îl detinem în lume. Cine ne va proteja? Cine ne va iubi? Unde ne vom integra?

Iata o perspectiva devastatoare pentru orice fiinta omeneasca. Frica inconstienta din spatele povestilor noastre este ca, daca ne abandonam identitatile, daca încetinim si ne îndreptam spre interiorul nostru, vom fi înghititi de acel spatiu gol. Impotrivirea noastra la „a nu fi o nulitate”, la „a nu avea nimic” si la „a fi un nimeni” reprezinta însasi esenta zbuciumului omenesc. Teama de nefiinta ne este atât de mare, încât majoritatea dintre noi ne multumim cu o versiune reambalata a Sinelui pe care îl cunoastem, decât sa trezim necunoscutul launtric.

Mi-am petrecut majoritatea timpului încercând din greu sa fiu „cineva”, sa am un scop si o viata semnificativa. Totusi, de-a lungul anilor, cautarea spirituala m-a învatat ca, pentru a putea ajunge femeia unica si deosebita care tind sa fiu astazi, trebuie sa îmbratisez atât imensitatea Divinitatii, cât si lipsa de importanta naturii mele omenesti. Sa accept faptul ca sunt totul si nimic.

Rabinul meu, Moshe Levin, mi-a spus odata o poveste din Talmud. O persoana este rugata sa scrie pe o bucatica de hârtie cuvintele: „Nu sunt decât praf si cenusa”, sa o puna în buzunar si sa mediteze asupra sa. Apoi, i s-a adresat o alta rugaminte, si anume de a asterne pe o alta bucatica de hârtie cuvintele: „Întreg Universul a fost creat doar pentru mine”, si sa o puna în celalalt buzunar. Cum cautatorul medita la ambele realitati în acelasi timp, el a înteles ca amândoua sunt adevarate.

Daca privim viata din perspectiva cea mai larga, vedem ca suntem doar niste fire de praf. Pâna nu ne îmbratisam nefiinta absoluta si lipsa de importanta, vom alerga pentru totdeauna dupa experienta de a fi cineva. Dar odata ce ne predam faptului ca suntem totul si nimic – odata ce integram ambele povesti, mai presus de umbra si de lumina – devenim fiinte omenesti întregi si integrate. Ne deschidem catre lume – dincolo de ceea ce stim.

Putem avea grandioasa experienta de a vedea ca apartinem si suntem o parte vitala a întregului Univers. Vom fi capabili sa ne minunam, constientizând ca întregul Univers a fost creat doar pentru noi. Atunci ne vom întelege pe deplin imensitatea adevaratei esente. Stiu ca pentru unii dintre voi acesta poate fi un concept dificil si s-ar putea sa nu fiti pregatiti sa-l acceptati sau sa nu va simtiti prea comod în sfera sa. Dar va promit ca, daca va veti permite sa va deschideti acestei idei si sa o explorati, va rasari o noua posibilitate. Când veti îmbratisa atât victoriile, cât si înfrângerile, fragilitatea si forta, vastitatea si nefiinta, va veti simti în siguranta pentru a permite secretului vostru Divin sa iasa la suprafata.

Doar prin reîntoarcerea la starea de plenitudine veti avea convingerea ca sunteti vrednici si ca meritati sa exprimati adevarul suprem despre voi însiva. ”

Debbie Ford – „Secretul umbrei”

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: